Potrivit rechizitoriului întocmit de oamenii legii, la sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, Ioan Munteanu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al PSD Neamț, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat.
În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri.
Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de Ioan Munteanu, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani existente în contul deținut, la o unitate bancară, de Ioan Munteanu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.