"Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antica. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Exista şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, pana la acordarea unei a doua şanse, în 2014.", a spus vicepreşedintele CEC Bank, Mirela Iovu, la o conferinta legata de cum ar trebui sa arate banca viitorului.
Ea s-a plâns că acum nu se mai vorbeşte despre debitorul de rea-credinţă.
Atât clienţii băncilor, cât şi avocaţii lor au catalogat această declaraţie drept o comparaţie nefericită.
CEC Bank nu a comentat până acum declaraţiile vicepreşedintelui Mirela Iovu.