Create cu 4.000-5.000 de ani în urmă, primele versiuni de bețișoare erau folosite atunci când se prepara un fel de mâncare, fiind perfecte pentru a ajunge în vasele pline de apă fierbinte. Pe atunci, cel mai probabil erau confecționate din nuiele. Odată cu trecerea timpului, le-a fost dată o altă utilitate – aceea pe care o cunoaștem în prezent, de tacâmuri.
Un alt factor care a dus la declinul furculiței și al cuțitului a fost reprezentat de învățăturile lui Confucius care era vegetarian. Se spune că filosoful chinez este cel care i-a învăţat să mănânce cu beţigașele, sfătuindu-i să renunte la cuţit şi furculiţă, asociate cu violenţa: "Orice bărbat onorabil nu se va implica în ucideri şi în bucătărie. Şi nu va permite să fie un cuţit pe masa sa!"
Bețigașele nu sunt deloc banale
Multe bucătării asiatice servesc mâncarea cu aceste bețișoare care la prima vedere par a fi dificil de mânuit. Din fericire, în felurile de mâncare asiatice nu pot fi întâlnite bucăți mai mari decât se pot introduce odată în gură. În culturile culinare asiatice, alimentele sunt în general tăiate la dimensiuni mici. Spre exemplul, orezul, care este dificil de mânuit cu beţişoarele, este de obicei gătit în aşa fel încât să fie ușor de "mânuit".
Dacă la început, bețișoarele erau realizate dintr-un material ieftin, cum ar fi bambus, ulterior acestea au fost realizate din argint pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare. Pe acele vremuri se spunea că ustensilele din argint protejează de diferitele toxine, scrie Gizmodo.com.