Senatorii din Comisia Juridică trebuie să decidă dacă permit procurorilor DNA reţinerea şi arestarea lui Vâlcov în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și luare de mită. Poziţia Comisiei Juridice este doar consultativă, votul privind cererea DNA fiind dat în plen, în cursul zilei de miecuri.
Audiat la Comisia Juridică, Darius Vâlcov îşi poate consulta dosarul şi îşi va prezenta punctul de vedere în faţa colegilor senatori.
Potrivit Realitatea TV, DNA a trimis din greşeală un document care nu aparţine dosarului lui Vâlcov, astfel încât senatorii au trimis înapoi tot pachetul de documente.
Procurorii DNA cer arestarea fostului ministru de Finanțe, acesta fiind acuzat de trafic de influență și luare de mită în perioada în care era primar al municipiului Slatina.
Denunţătorul din dosarul lui Vâlcov este omul de afaceri Theodor Berna, administratorul firmei Tehnologica Radion. Acesta a recunoscut faptul că i-a dat mită fostului primar.
Ca urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov ar fi primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Potrivit procurorilor anticorupție, în anul 2009, Theodor Berna,l-a contactat pe Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
Pe 19 martie, șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Darius Vâlcov.
Încă din noiembrie 2014, proprietarul Tehnologica Radion, Theodor Berna, a fost trimis în judecată alături de alte şase persoane şi de patru firme, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 milioane de euro.