"Mă doare foarte tare că lumea nu îl cunoaşte şi îl prezintă aşa cum îşi imaginează. Ce se întâmplă este un lucru pe care nu îl merităm. Vreau să vă spun că soţul meu este cinstit şi corect şi nu ar face niciodată lucrurile care i se reproşează acum", a spus Doiniţa Băsescu.
Doiniţa Băsescu a comentat şi declaraţiile preşedintelui, în care spunea că între fratele său şi consolidarea justiţiei alege justiţia.
"Vă spun cu mâna pe inimă că întotdeauna am simţit responsabilitatea aceasta. Este o onoare să fim fratele, respectiv, cumnata preşedintelui. Dar, este greu să fii cumnată de preşedinte. E foarte greu să fii frate de preşedinte. Am vrut să nu ne ia valul, să fim aşa cum suntem noi, oameni normali", a mai spus aceasta.
Soţia fratelui preşedintelui a mai spus că nu a vorbit la telefon, zilele acestea, cu şeful statului. "Nu am vorbit şi să ştiţi că nici nu era obişnuinţa noastră de a vorbi la telefon."
Doiniţa Băsescu a povestit că asupra soţului ei a fost exercitată o presiune puternică din partea familiei lui Bercea.
"A existat o presiune extraordinară din partea lor, cu venit noaptea pe sub garduri. Sunau la interfon de-mi sărea inima. Şi mă întrebam ce vor, că nu cred că-i era dor lu’ aia mică de noi!? Atunci când a venit Sandu Anghel cu cunoştinţa soţului meu să boteze, soţul meu nu a fost prea încântat", spune Doiniţa Băsescu.
Cumnata preşedintelui s-a arătat indignată de reacţia familiei lui Bercea Mondial, atunci când soţul ei a fost reţinut.
"Imaginile în care ei se bucură mă cutremură. Eu nu pot să mă bucur pentru răul nimănui. Să ştiţi că le-am acordat respect, i-am primit în casa noastră, am botezat, niciodată nu i-am înjosit", a spus aceasta.
Cu ochii în lacrimi, Doiniţa Băsescu a mai spus că îşi va aştepta soţul acasă.