A fi mamă-surogat a devenit o afacere profitabilă. Practic, în această afacere, o femeie sănătoasă este inseminată cu material genetic de la părinţii care nu pot avea copii, urmând ca mama surogat să poarte copilul până la naştere, iar după aceea, bebeluşul să devină al părinţilor care şi l-au dorit. În astfel de tranzacţii se ajunge şi la sume de 25-30.000 de euro, bani pe care îi încasează o mamă purtător.
Pe Internet au apărut deja o mulţime de anunţuri. Este şi cazul unei tinere din Lugoj care pentru a fi mamă-purtătoare a cerut 15.000 de euro. Într-un reportaj filmat cu camera ascunsă de redesteptarea.ro, femeia a spus că se consideră "o maşină" şi că nu există posibilitatea de a se ataşa de copil.
De altfel, singura grijă a potenţialei mame-surogat este ca aceştia să nu se răzgândească. "Eu sunt o maşină, sunt un incubator. Nu-mi cereţi apoi să-l alăptez că şi mie mi-e frică să nu pun suflet", a spus femeia.