"Martie 2006. Hotel Confort. București. Ședință PSD de peste 10 ore, în urma căreia se ia decizia retragerii sprijinului politic acordat celui care la acel moment conducea Camera Deputaților, Adrian Năstase. Adrian Năstase era, ca și Ion Iliescu, omul simbol al PSD, care deși pierduse alegerile prezidențiale câștigase alegerile parlamentare și numai "sucirea" lui Dan Voiculescu îl privase de guvernare.
Liderii schimbării în PSD erau Mircea Geoană, președintele partidului, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc și Grupul de la Cluj, de fapt Ioan Rus, Ilie Sârbu și Vasile Dâncu. Mircea Geoană datora alegerea sa ca președinte susținerii Grupului de la Cluj și avea să le mulțumească tot timpul pentru asta.
În 2006, Victor Ponta, liderul TSD vota alături de ei, mazilirea lui Adrian Năstase căruia îi datora începutul carierei politice. Liviu Dragnea era doar președintele Consiliului Județean Teleorman.
Noiembrie 2011. Cluj Napoca. Sediul Grupului de la Cluj. Ședință PSD de peste 6 ore, în urma căreia Mircea Geoană este exclus din PSD. Președintele partidului, ales în 2010, (și) cu sprijinul Grupului de la Cluj, era Victor Ponta. Până în acel moment, Victor Ponta îl umilise pe Mircea Geoană în toate felurile posibile(...)
Iunie 2017. Un comunicat. Victor Ponta este exclus din PSD ca urmare a deciziei sale de a deveni secretar general al Guvernului Grindeanu, într-una din cele mai atipice crize politice pe care le poți trăi într-o viață de ziarist. Liviu Dragnea era președintele executiv al partidului din 2013, iar în locul lui Victor Ponta fusese ales în 2015 aproape în unanimitate. Până atunci Ponta făcuse tot posibilul să fie dat afară din PSD, dar Dragnea intuise potențialul exploziv și ținuse lucrurile sub plapumă".
Mai multe AICI