Unul dintre organizatorii festivalului, influencerul Selly, pe numele său adevărat Andrei Şelaru, se declară împotriva consumului de substanțe interzise. A declarat în repetate rânduri că desfășoară o campanie antidrog chiar în cadrul evenimentului de la Costinești, însă, chiar pe scena festivalului au fost aduși artiști care au fredonat versuri ce păreau a promova consumul de droguri.
Înainte să înceapă festivalul la care participă în calitate de organizator, Selly anunța cu mare fast că evenimentul va avea toleranță zero atunci când vine vorba de droguri. Cu toate acestea, rapperul Wiz Khalifa a reușit să treacă fără probleme de filtre cu nu mai puțin de 18 grame de droguri și chiar să fumeze pe scenă. În plus, numeroși tineri au fost luați cu targa din mulțime.
Tânărul influencer are milioane de urmăritori pe toate platformele și susține că sumele uriașe pe care le deține le-a obținut din clipurile postate pe internet. Recent a declarat că ar câștiga lunar 35.000 de euro doar din YouTube.
Deși frecvent pozează într-un tânăr model pentru generația de astăzi, nu de puține ori a ieșit în evidență prin aroganțele pe care le face. Și-a cumpărat mașină de 250 de mii de euro și tot el a povestit că lunar cheltuielile lui ajung până la 20 de mii de euro.
Cu susținere, cel mai probabil din partea instituțiilor statului, Selly a ajuns și la summitul NATO unde a ținut un discurs despre pericolul dezinformării.
„Este o mare onoare pentru mine să fiu aici și să am ocazia să vorbesc cu voi la invitația NATO, cunoscută în lume ca cea mai puternică alianță militare din istorie. Fac parte dintr-o armată mai mare și mai influentă decât NATO. Aș putea schimba opinii, manipula mase”, se lăuda Selly în cadrul discursului.
Pe lângă activitățile de vlogging care i-au adus milioane de urmăritori și sume uriașe, Selly a investit și în cryptomonede.
Mai mult, el a stârnit revolta după ce a declarat că nu vrea să meargă la facultate pentru că nu ar avea nevoie.
După festivalul extrem de controversat de la malul mării, unde a fost co-fondator, Selly a plecat pe Coasta de Azur, una dintre cele mai râvnite și mai scumpe destinații de vacanță din Europa!
Vloggerul a ales orașul Saint Tropez, locație la care mulți tineri de vârsta lui Selly doar visează. Destinația este preferată de milionari și chiar de vedete de la Hollywood. Numeroase staruri au ales acest oraș pentru vacanțe, cum ar fi Naomi Campbell, Leonardo Di Caprio, Jannifer Lopez sau Elton Jhon.
Selly și iubita sa Smaranda s-au cazat la un hotel de lux, cu vedere la mare. Cei doi au postat imagini din interiorul camerei, iar presa a scris că pentru o singură noapte la acest hotel, Selly a scos din buzunar aproximativ 1.100 de euro. Tariful poate crește în funcție de tipul de cameră ales. Vloggerul s-a filmat, la scurt timp după festival, pe terasa camerei de hotel, în timp ce explica faptul că ar fi adus peste 50 de milioane de euro în economia locală.
Deși vlogerul sustine că nu au fost probleme în organizare, unele imagini de la festival au arătat contrariul. Un artist a consumat substanțe interzise pe scenă, iar un tânăr ar fi fost rănit după un mosh-pit, o îmbulzeală provocată intenționat de grupuri din public la unele concerte sau festivaluri.