Tractoarele românești s-au impus atât în țară, cât și peste hotare.
În 1965, tractorul românesc câștiga medalia de aur la târgul internațional din Germania de Est.
Atât de mândri erau comuniștii de realizările tractorului brașovean, încât l-au inscripționat pe timbre și bancnote.
Doar tractorul românesc avea succes în lume. Și pe măsură ce comenzile creșteau, uzina se extindea. Casele de pe zeci de hectare de teren erau dărâmate, iar în locul lor conducerea de partid înălța hale, monta linii pentru macarale imense. Iar pe lângă fabrică se construiau școală, grădiniță, policlinică, spital și sală de spectacole. 25.000 de oameni munceau în uzină. În anii de glorie, la Brașov ieșea de pe bandă un tractor la fiecare 9 minute. Erau anii în care se ridicau linii de montaj în Egipt, India și Canada, iar în Iran se construia o fabrică.
”După ce se montau tractorele, apăreau fel de fel de probleme. Rodajul îl făceau iranienii și, dacă apăreau probleme, le rezolvam noi. Noi eram specialiștii. Făceam un tractor într-o zi”, a povestit inginerul Marcel Rusu, fost angajat UTB.
În scurt timp, tractorul de la Brașov cucerește și Europa.
În 40 de ani de producție, România ajunsese deja să exporte 70% din producția de tractoare în peste 100 de țări. Exportam din Brazilia până în China. Trenuri după trenuri erau încărcate la Brașov.
”Tractoarele mergeau, de regulă, în țările din Asia, Africa, chiar și în America. Canada, Turcia, Italia”, a declarat Ioan Popescu, directprul Direcției Statistice Brașov.
”La exportul de tractoare, eram pe locul 5 în lume și eram al treilea producător de tractoare din lume”, spunea și Simion Săpunaru, fost director Centrala Industrială de Mașini Agricole.
”Neglijențe existau. Să nu uităm că în perioada 86-89 era un frig înfiorător, nu aveam lumină , se oprea curentul de nu știu câte ori”, a mai povestit inginerul Bucur Ion Constantinesu, fost director adjunct UTB.
Chiar și în aceste condiții, în 1986, uzina reușește să vândă tractoare de peste 500 de milioane de dolari, contribuind astfel masiv la plata datoriei externe a României. În 1990, la Brașov se făceau 50.000 de tractoare. Mai mult de jumătate dintre ele sunt destinate exportului. Nimeni nu își imagina declinul ce avea să urmeze. Lovitura vine din Iran, unde ajungea anual 40% din producție. Afacerea considerată extrem de avantajoasă fusese perfectată de Nicolae Ceaușescu, iar democratizarea nu era pe placul statului persan și înțelegerea pică. În ciuda eforturilor, conducerea uzinei, care nu cunoaște rigorile economiei de piață, nu reușește să găsească alți clienți.
”Așa-numitele combinate de utilaj greu erau o invenție din anii 80, și pentru care în mod evident nu exista piață pentru produsele lor”, a declarat fostul premier Petre Roman (sursa: Digi24)
Și chiar dacă s-ar fi găsit piață, tractorul românesc nu mai avea șanse să concureze cu omologii occidentali. Avea nevoie de investiții, pe care însă nu le comanda nimeni.
”Unde am pierdut contactul cu plutonul? În momentul în care s-a produs simbioza dintre electronică și industria de utilaj petrolier. noi am rămas mai departe pe manevrare cu mâna, iar în vest s-a făcut simbioza iar noi am început să pierdem”, explică și fostul premier Theodor Stolojan (sursa: recorder.ro)
La începutul anilor 90, uzina acumulase datorii uriașe către diverși furnizori. Fără a mai avea suportul statului pentru negocierea contractelor pentru fabrică, în doar șase ani producția scade de la 50.000 la 6.000 de tractoare. Guvernanții finanțează găurile fabricii, hrănind astfel iluzia unui loc de muncă sigur. Și promit apoi găsirea unui investitor. Dar nimeni nu se înghesuia să cumpere o uzină cu utilaje depășite.
”Tentativele de privatizare nu au reușit datorită faptului că erau prea mari datoriile, nimeni nu dorea să cumpere o afacere care, dacă băgai foarte mulți bani în retehnologizare, putea produce un profit care era înghițit pe următorii câțiva ani buni buni, chiar zeci de ani, de datoriile pe care le avea societatea”, a declarat Teodor Atanasiu, fost președinte al AVAS (sursa: Digi24)
În 97, Victor Ciorbea acordă fabricii un credit de 3,8 milioane de dolari, cu o dobândă de 1%. Condiția era ca banii să fie folosiți pentru retehnologizarea liniilor de productie și cumpărarea de materii prime. Planul eșuează însă. Iar în 1998 uzina rămâne fără curent și gaze. E momentul în care angajații ies în stradă.
Aparent, protestele își atingeau scopul. Tractorul primeste încă un credit. De data aceasta de la Guvernul Radu Vasile, care îi dă 3,5 milioane de dolari fără dobândă, pentru plata restanțelor la gaz și curent.
Pacea socială durează doar un an. În 1999, 8.000 de angajați, din cei 10.000 care reușiseră să supraviețuiască celor 10 ani de tranziție, sunt trimiși în șomaj tehnic.
Uzina este împărțită în șase companii, iar secțiile care nu sunt implicate direct în producția de tractoare sunt privatizate.
”Privatizarea asta la Tractorul a avut un singur scop: să mai ia din datoriile de la fabrica mamă și să le împingă la aceste făbricuțe, în speranța că fabrica mamă se va putea salva. S-a demonstrat că a fost o gândire foarte proastă. Când s-a cumpărat, s-a cumpărat cu datorii imense. Nu a fost doar MUM-ul meu, a fost și Scudiverul, și Reucomul. Toate au avut același lucru: datorii istorice”, a spus Emil Niță, director companie desprinsă din Tractorul Brașov (sursa: Digi24)
”Tractorul Brașov face parte din marile entități economice ale României, care prin dimensiunile lui, 134 de hectare, 26 de hale, făcea imposibilă gestionarea și realizarea unui profit operațional”, a explicat Mircea Ursache, fost președinte AVAS.
O concluzie la care toți politicienii ajunseseră încă de la începutul anilor 90. Cu toate astea, în anii electorali, guvernele Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Năstase și Tăriceanu pompează sute de milioane de euro folosite pentru plata salariilor. Înăbușeau astfel furia muncitorilor, văzuți ca adevărate pericole, capabili să dărâme guverne. Niciun politician post-decembrist nu a venit cu soluții economice clare, care să facă din uzină un competitor real în economia de piață. În 2007, uzina producea doar 8 tractoare pe lună și avea datorii de peste 200 de milioane de dolari. AVAS decidea că fabrica trebuia să moară.
În vara lui 2007, în plin boom imobiliar, cele 125 de hectare cu hale pline cu tractoare și piese de schimb sunt scoase la vânzare, pentru doar 82 de milioane de euro. Adică, cu puțin peste 50 de Euro pe metru pătrat. Noul proprietar, SC Flavus Invest SRL București, companie deținută de un fond britanic de investiții, construiește pe locul uzinei un mall, clădiri de birouri și ansambluri rezidențiale.
Și astfel, oamenii care au fabricat sute de mii de tractoare au sfârșit prin a fi învinși. Cât de neperformantă era afacerea Tractorul o demonstrează un fost angajat al uzinei. Inginerul Titus Șerban a deschis la 100 de kilometri distanță de Brașov o fabrică unde produce tractorul care a făcut istorie la poalele Tâmpei - Universal 650. Cei 60 de angajați trimit în Asia și Africa tractoare de peste 2 milioane de lei pe an.
