Rareş s-a născut cu o formă rară de leucemie şi urma să facă un transplant medular, care l-ar fi putut ajuta să se vindece. Părinţii lui au hotărât, însă, să oprească tratamentul cu citostatice în urmă cu două săptămâni.
"De o lună am aflat de noua medicina germanică şi am început să vorbesc cu el în timp ce doarme", a scris mama copilului într-un mesaj postat pe Facebook.
Medicul de la Institutul Fundeni din Bucureşti, care se ocupa de micuţ, a declarat că Rareş a fost ultima dată la spital luna trecută şi că este programat la control luna aceasta. Părinţii copilului nu l-au anunţat că vor să renunţe la tratament. Ei le-au cerut, însă, internauţilor să-şi dea cu părerea despre soarta propriului copil.
Şocant este că una dintre persoanele care şi-au dat cu părerea susţine că "transplantul medular este o mare idioţenie" şi că leucemia "trece de la sine".
Dacă se va dovedi că viaţa bebeluşului a fost pusă în pericol cu bună-ştiinţă, tinerii pot fi decăzuţi din drepturile parentale de instanţă.
"Dacă se constată că mama cu discernământ refuză continuarea unui tratament şi acest refuz îi poate periclita fie viaţa copilului, fie sănătate într-un mod destul de grav, atunci medicul nu are nevoie de acordul mamei să continue tratamentul", a precizat Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului.
Părinţii lui Rareş sunt căutaţi acum de angajaţii Direcţiei Copilului pentru a da explicaţii.