Bianca-Diana Mihăiţă va exercita atribuţiile de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), în urma eliberării din funcţie a lui Ion Ghizdeanu, potrivit unei Decizii publicate joi în Monitorul Oficial.
Bianca Mihăiţă este director la Direcţia de programare economică din CNSP.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, încă de miercuri, că va semna demiterea lui Ion Ghizdeanu din funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
"Am decis demiterea domnului Ghizdeanu, pentru că ştiţi bancul acela: îl întreabă un lider politic cât este creşterea economică, răspunsul - cât doriţi dumneavoastră. M-a deranjat că au semnat contracte pe FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii n.r), după ştiinţa mea chiar în perioada procedurii de învestire a Guvernului, o chestiune pe care, vă spun sincer, nu pot să o accept şi probabil în cursul zilei de azi (miercuri, n.r.) voi semna demiterea domniei sale şi vom numi pe altcineva", a spus Orban, la o conferinţă la Ministerul Finanţelor Publice.
Ion Ghizdeanu era preşedinte la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză din martie 2005 și s-a remarcat prin obediența totală față de decidenții politici ai momentului.
O anecdotă din lumea finanțiștilor spune că Ghizdeanu i-a dat o replică complet neașteptată fostului ministru al Finanțelor, Gheorghe Pogea, în 2010. Exasperat de lipsa de fermitate a Comisiei de Prognoză în discuțiile cu FMI și Comisia Europeană pe perioada crizei financiare, Pogea l-ar fi întrebat pe Ghizdeanu care e prognoza corectă de creștere economică. ”Cât vreți dvs, d-le ministru!”, ar fi fost răspunsul.
El a primit însă puteri și drepturi sporite în guvernarea PSD, ca răsplată pentru obediența față de Darius Vâlcov. Comisia Națională de Prognoză a primit un rol major în realizarea proiectelor de infrastructură prin parteneriat public – privat (PPP) și a vrut să-și atribuie dreptul de a face exproprieri.