Probabil că toți șoferii au întâlnit, cel puțin o dată, pe drumurile din România o căruță, un tractor sau o altă mașină care circulă foarte lent. Și, ca un făcut, aceste obstacole erau exact în locul unde nu e permisă depășirea. Ei bine, dacă din sens opus nu vine nicio mașină, este legal să depășești pe linia continuă?
În România, multe dintre accidentele rutiere se produc din cauza infrastructurii. Adică, a drumurilor amenajate ca acum 100 de ani, cu o singură bandă pe sens, sinuoase, fără vizibilitate.
Cu toate că regulile de circulație și regulile au fost permanent adaptate, sunt în continuare șoferi care nu țin cont de aceste obligații.
Astfel că, această combinație de șoferi indisciplinați și infrastructură subdezvoltată, duce la producerea a mii de accidente grave în fiecare an.
Reguli de depășire
Codul Rutier stabilește o serie de reguli de depășire, care trebuie respectate de toți șoferii.
„Depășirea este manevră prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”, se arată în legea circulației.
Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:
- să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus;
- să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii;
- să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;
- să reintre pe banda sau în şirul de circulaţie iniţial după ce a semnalizat şi s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehiculul depăşit şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
De asemenea, depășirea este interzisă în mai multe situații.
În ce situații este interzisă depășirea
„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.
În plus, la întâlnirea indicatorului de interzicere a depășirii, nu poți pătrunde pe contrasens pentru a efectua această manevră.
Iar în apropierea intersecțiilor, trecerilor de pietoni sau a trecerilor de cale ferată, de asemenea, e interzisă această manevră.
Poți să depășești pe linia continuă dacă nu vine nicio mașină din sens opus?
Nu există nicio justificare pentru a încălca marcajul continuu, chiar dacă nu circulă nicio mașină din sens opus.
Însă, mulți șoferi nu țin cont de această regulă. Și, chiar dacă sunt într-o zonă unde e marcaj continuu, intră în depășire. Uneori chiar și când nu au vizibilitate, bazându-se pe experiența în conducere, pe cunoașterea drumului sau pe semnalele date de alți șoferi.
„Numărul de kilometri (chiar și cu spatele) nu sunt o virtute. Virtute pentru un șofer profesionist înseamnă disciplină, înseamnă respect pentru ceilalți participanți la trafic și, mai cu seamă, înseamnă conștiință pentru respectarea normelor rutiere”, a scris pe contul său de Facebook polițistul Daniel Zontea, la descrierea unui clip.
În imagini se poate observa cum conducătorul unei mașini de mare tonaj depășește cu o viteză semnificativă mai multe mașini:
- în zona cu indicator „Depășire interzisă”;
- prin încălcarea liniei continue;
- într-o curbă cu vizibilitate redusă;
- în zona cu viteză limitată la 30 km/h.
Pe înregistrare se pot auzi alți conducători de tir care îl admonestează, prin radio, pentru depășirea riscantă. Chiar îi atrag atenția că poate oricând să omoare pe cineva. Însă, acesta nu consideră că a greșit cu nimic.
„Dacă voi vreți să mergeți cu 30 pe oră, bine. Dar nu te mai lua de oameni aiurea. Ți se pare că am omorât pe cineva?! Taci, dr**u și vezi-ți de volanul tău”, spune șoferul care a făcut depășirea riscantă.
După această replică, a urmat o „ploaie” de înjurături din partea celorlalți șoferi de tir.
Polițistul Daniel Zontea a punctat, pe imagini, câteva dintre reguli de circulație încălcate de șoferul inconștient:
- depășire neregulamentară;
- încălcarea limitei inferioare de viteză.
Poți încălca linia continuă dacă banda proprie de circulație este blocată?
Teoretic, încălcarea marcajului longitudinal continuu e interzisă. Însă, există câteva excepții.
„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.
În afară de aceste situații, se poate întâmpla ca banda pe care circuli să fie blocată parțial sau total de un obstacol. Adică, o mașină oprită, un pom căzut, o groapă, etc.
Într-o astfel de situație, poți ocoli acel obstacol prin încălcarea marcajului continuu, dar numai dacă ai vizibilitate suficientă și nu vine nimeni din sens opus. Sau dacă ceilalți participanți la trafic, aflați pe contrasens, opresc pentru a-ți permite să efectuezi depășirea.
În cazul producerii unui accident rutier, dacă se constată că ai încălcat linia continuă, e foarte probabil ca întreaga vină să îți aparțină.