Încă de aseară stau aici, șoferii sunt tot mai nervoși, claxonează, înjură și nu mai au răbdare', a declarat marți pentru AGERPRES, un șofer de tir din Prahova.
Și locuitorii satului Remuș, care este despărțit de DN 5, se plâng că nu se pot odihni noaptea din cauza coloanei de tiruri care a staționat în fața caselor lor pe tot parcursul nopții de luni spre marți și continuă și astăzi.
'Sunt cinci echipaje de poliție rutieră care fluidizează traficul în municipiul Giurgiu și pe DN 5, coada de tiruri am înțeles că s-ar fi format pentru că aseară partea bulgară a avut unele probleme cu cântarul care măsoară greutatea tirurilor ce intră în țară, dar situația mai poate fi întâlnită și în următoarea perioadă deoarece se lucrează la reabilitarea Podului Prietenia în partea română și lucrările sunt de durată', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Poliției Giurgiu, Cristian Șuță.
'Din câte ne-au comunicat bulgarii, aceștia au avut probleme, unele defecțiuni la sistemul tehnic și de aceea este coada de tiruri, dar acum s-a rezolvat situația și autoritățile lucrează pentru fluidizarea circulației', a declarat marți și purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Alexandra Popescu.
Potrivit autorităților, lucrările de reabilitare la Podul Prieteniei vor dura aproape tot parcursul acestui an.
Sursa: Agerpres