Regina Iordaniei și Regina Spaniei, asemănare izbitoare
Cele două regine au în comun mai multe lucruri, pe lângă asemănarea izbitoare dintre ele. Prin venele lor nu curge sânge albastru, ambele devenind regine în urma căsătoriei. Sunt extrem de frumoase, stilate și, culmea, abordează același stil vestimentar. Au fost surprinse, purtând fiecare câte o ținută aproape identică.
Este vorba despre Regina Iordaniei și Regina Spaniei, despre care cei, care cred în reîncarnare, vor spune, privindu-le, că sunt reîncarnarea a două surori gemene, dintr-o viață anterioară.
Regina Letizia a Spaniei
Letizia Ortiz Rocasolano, soția Regelui Felipe al VI- lea, s-a născut pe 15 septembrie 1972. Este de profesie jurnalist și a lucrat la diverse ziare și televiziuni, înainte de căsătoria cu Felipe.
În 1998, după o relație de aproape 10 ani, Letizia s-a căsătorit civil cu Alonso Guerrero Pérez, profesor de literatură la liceul unde învățase ea, un scriitor licențiat în filozofie. Nu au avut copii, iar un an mai târziu au divorțat. Pe data de 2 noiembrie 2003, Casa Regală a anunțat logodna Prințului Felipe de Asturia cu Letizia Ortiz.
Nunta a avut loc la data de 22 mai 2004, la Catedrala Santa Maria la Real de la Almudena, din Madrid. Prima căsătorie a Letiziei a fost doar civilă, astfel, Biserica nu a considerat-o validă și nu a fost nevoie de anularea ei înainte de căsătoria religioasă cu prințul.
Miss Turcia 2024, acuzată că nu este suficient de frumoasă pentru acest titlu. Cum arată și ce le răspunde tânăra criticilor săi (realitatea.net)
Regina Rania a Iordaniei
S-a născut în 1970, într-o familie musulmană, de palestinieni, petrecându-și copilăria în Kuweit, alături de familia sa. A studiat Administrarea Afacerilor la Universitatea Americană din Cairo și a început să lucreze în domeniul marketingului, într-o bancă din Iordania.
În anul 1992, la o recepție, l-a cunoscut pe prințul, la aceea vreme, Abdullah Ben Al Hussein al Iordaniei, care urma să-i devină soț în anul următor.
Regina Rania a Iordaniei
Mamă a patru copii, doi băieți și două fete, Rania are o viață extrem de activă în postura de regină, implicându-se activ în diverse sectoare ale vieții sociale, precum educația, sănătatea și cultura. Este activă inclusiv pe rețelele de socializare, fiind o regină extrem de apreciată și iubită.
Regina Rania a Iordaniei
Cele două cupluri regale s-au întâlnit de mai multe ori, fie în vizite oficiale, fie neoficiale, iar despre prietenia dintre cele două regine s-a tot scris în presa internațională.
Citește mai mult pe Almanah Online