Greșeli gramaticale facem aproape fiecare dintre noi, deoarece unele sunt atât de frecvente, încât sunt percepute ca fiind corecte. Așadar, deseori facem greșeli de exprimare fără să ne dăm seama.
Iată cum este corect, de fapt și ce exprimări trebuie evitate pentru a nu face greșeli gramaticale.
Greșeli gramaticale frecvente
În cazuri nefericite se întâmplă frecvent să auzim neplăcuta expresie: "și-a pierdut conștiința" (în timpul unui accident). Conștiința este sentimentul responsabilității umane, așadar este incorect folosit termenul în această situație. Corect este conștiența, care poate fi pierdută în urma unui accident, în această situație persoana aflată în cauză devine inconștientă sau își pierde conștiența. Cunoștința, de asemenea, este corect, aceasta, printre alte sensuri, fiind facultatea de a asimila informații din mediul exterior.
O altă greșeală frecventă de limbă este atunci când spunem: "mi-ar place" în loc de "mi-ar plăcea", cum este de fapt corect.
"Am plecat la serviciu", nu servici, cum auzim în multe cazuri.
Ora douăsprezece este corect, nu ora doisprezece.
Și cea mai des întâlnită greșeală este atunci când folosim cuvântul DECÂT fără negație. Spre exemplu, se greșește când se spune: "Am decât 100 de lei". Varianta corectă este: "Nu am decât 100 de lei" sau "Am doar."
Când serviți pe cineva cu ceva îi veți spune: "Serviți-vă, vă rog!", nicidecum "serviți vă rog", deoarece dumneavoastră sunteți cel care serviți sau, după caz, ospătarul este cel care servește. Ar fi o impolitețe să spuneți musafirului "serviți!", ar înseamnă că îi cereți lui să îi servească pe ceilalți, când de fapt doriți să se servească, adică "serviți-vă!"
Ce strategii folosesc persoanele influente. Sfaturile unuia dintre cei mai renumiți specialiști în comunicare
Pleonasmele, cele mai frecvente greșeli
Mai grav este când auzim în mass media exprimări pleonastice precum: "accident groaznic\"\", "marea majoritate" sau "foarte special". Accidentul nu poate fi în nici un caz unul plăcut, majoritatea semnifică o mare parte din ceva, iar adjectivul "special" nu are grad de comparatie, el este deja la superlativul absolut. Astfel, corect este simplu: "majoritatea", "accident" sau "special".
Mai multe AICI