Ieri la turneul de la Ploiești, organizat de fostul fundaș al Petrolului, Daniel Chiriță și desfășurată în sala Olimpia, Naționala Artiștilor Fotbaliști au învins campioana națională la futsal, „Vispești” cu 5-2. Apoi a pierdut cu “Pronostic Sportiv” cu 2-5 (echipa de foști fotbaliști – Petre Marin, Ghionea, Neaga, Paraschiv...), iar ultimul meci din grupe l-a câștigat împotriva echipei “Știința Ploiești” cu 7-2, rezultat care a calificat echipa artiștilor în semifinale.
Artiști au întâlnit în semifinale echipa lui Dani Oțil, “Neața și Prietenii”, pe care au învins-o cu 3-2 la penalty, după 1-1 în teren. În finală “Naționala Artiștilor Fotbaliști” a câștigat cu 3-1 impotriva celei mai bune echipe din Ploiești, “Meriem".
Artiștii au câștigat 2 cupe într-o singură săptămână
În cursul săptămânii trecute artiștii au mai participat la un turneu, unde binențeles, au mai bifat o cupă. Turneul “Stelele Juventus”, organizat fostul jucător de fotbal Eugen Trică, s-a desfășurat pe stadionul Juventus-Colentina, pe parcursul a două zile. După câteva meciuri jucate în condiții grele, pe ploaie și frig, artiști s-au văzut ajunși în finală, unde au câștigat în fața fostelor glorii, Sabin Ilie, Eugen Trică, Cătălin Liță, Frăsineanu și mulți alții.