În această etapă, trei sunt considerate ca fiind ''variante îngrijorătoare'' la nivel global, conform denumirii oficiale a OMS: cele care au fost detectate pentru prima dată în Anglia, în Africa de Sud şi în Japonia (dar la călătorii care veneau din Brazilia, de unde şi numele comun de ''varianta braziliană'').
La data de 27 aprilie, acestea variante circulau în 54 de ţări, potrivit OMS. Acestea se încadrează în această categorie din cauza transmisibilităţii şi /sau virulenţei lor crescute, care agravează epidemia şi o face mai dificil de controlat, potrivit OMS.
Numărul de variante ''îngrijorătoare'' poate varia în fiecare ţară, în funcţie de situaţia locală. De exemplu, Statele Unite au cinci variante de coronavirus în conformitate cu clasificarea Centrelor Americane pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC): cele trei care sunt la nivel mondial plus alte două reperate iniţial în California.
Categoria de mai jos este cea a ''variantelor de interes'', ale căror caracteristici genetice potenţial problematice justifică o supraveghere.
Deocamdată, OMS a identificat şapte variante la nivel global, faţă de trei la sfârşitul lunii martie.
Ultima care intră în acest cerc, marţi, este varianta reperată iniţial în India. Aceasta provoacă îngrijorare din cauza deteriorării rapide a situaţiei sanitare în această ţară.
Celelalte ''variante de interes'' au fost detectate iniţial în Scoţia, Statele Unite, Brazilia, Franţa (în regiunea Bretania) sau în Filipine.
În cele din urmă, pe lângă aceste două mari categorii, circulă multe alte variante, pe care comunitatea ştiinţifică încearcă să le identifice şi să le evalueze.
''Săptămânile şi lunile următoare ne vor spune dacă se încadrează în categoria variantelor foarte îngrijorătoare care se răspândesc foarte repede sau dacă vor rămâne variante care circulă silenţios'', explică Etienne Simon-Loričre, şeful unităţii de genomică evolutivă a virusului la Institutul Pasteur (Paris), scrie agerpres.ro.
Oricare ar fi statutul lor, toate aceste variante sunt clasificate după familie sau ''descendenţă''. În funcţie de mutaţiile pe care le-au dobândit, acestea ocupă un loc specific în arborele genealogic al virusului SARS-CoV-2 original.
În sine, apariţia variantelor este orice altceva decât o surpriză. Acesta este un proces natural, deoarece virusul capătă mutaţii în timp pentru a-şi asigura supravieţuirea.
''Toţi viruşii, inclusiv SARS-CoV-2, se schimbă în timp şi acest lucru duce la apariţia unor noi variante, dintre care majoritatea nu au impact în ceea ce priveşte sănătatea publică'', subliniază OMS.
Totul depinde de mutaţiile pe care le poartă.
Astfel, este o mutaţie numită N501Y, comună variantelor engleză, sud-africană şi braziliană, despre care se crede că face aceste variante mai transmisibile. Iar variantele sud-africană şi braziliană poartă o altă mutaţie, E484K, suspectată de reducerea imunităţii dobândite fie din cauza unei infecţii din trecut (cu, prin urmare, o posibilitate crescută de reinfecţie), fie din cauza unor vaccinuri.
