Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat azi, la Arad, că, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece de votul parlamentarilor, liberalii îşi vor ocupa locurile în opoziţie.
Liderul liberal a mai spus că PNL are un program de guvernare de care s-a ţinut pas cu pas. "Combinaţiile în care se întrece domnul Băsescu, în chip cu totul neconstituţional, de a face şi desface guverne, atâta vreme cât există un guvern în România, nu ne interesează", a susţinut vicepreşedintele PNL.
PSD a depus luni moţiunea de cenzură intitulată "1000 de zile de haos. Sfârşitul guvernării de dreapta".