Regula 90/10 face trimitere la raportul dintre aspectele din viaţa de zi cu zi pe care nu le poţi controla sau influenţa şi cele care sunt o urmare a modului în care reacţionezi în anumite circumstanţe.
Astfel, nu poţi controla 10% dintre evenimentele apărute în viaţa ta. Nu poţi să schimbi faptul că trenul are întârzieri sau că un gadget nu funcţionează aşa cum ar trebui. Restul de 90% dintre evenimente sunt rezultatul reacţiilor tale - cu alte cuvinte, sunt generate de ceea ce faci atunci când eşti stresată pentru că ai întârziat sau pentru că nu poţi folosi un gadget de care ai neapărat nevoie în momentul respectiv, conform feminis.ro.
Cum funcţionează această tehnică?
Pentru a înţelege mai bine acest principiu, imaginează-ţi că iei mic dejunul în familie. Fiica ta îţi varsă cafeaua pe cămaşa albă. Sari de pe scaun, te răsteşti la ea, după care te răsteşti la soţul tău, fiindcă a aşezat ceaşca prea aproape de marginea mesei. Te grăbeşti să îţi schimbi cămaşa, iar când te întorc, observi că fiica ta nu a terminat de mâncat, plânge de mama focului şi nici nu şi-a pregătit ghiozdanul.
Prin urmare, întârziaţi la şcoală, după care tu constaţi că rişti să ajungi la birou cu mult după ora de începere a programului, lucru care te determină să calci pedala de acceleraţie. Degeaba, însă, fiindcă odată ajunsă la birou, constaţi că ai uitat acasă câteva acte importante. Începutul de zi a fost unul stresant, iar continuarea se dovedeşte a fi din ce în ce mai rea. Abia aştepţi să ajungi înapoi acasă, pentru a te relaxa. Din păcate, însă, odată ajunsă acasă, constaţi că fiica şi soţul nu au o dispoziţie tocmai ideală şi poţi tăia tensiunea din cameră cu cuţitul.
Întrebarea firească, după toate aceste evenimente, este: "De ce ai avut o zi proastă?"
A. Pentru că fiica ta a vărsat cafeaua.
B. Pentru că fiica ta a întârziat la şcoală.
C. Pentru că traficul a fost te-a împiedicat să ajungi la timp la birou.
D. Pentru că nu ai reacţionat cum trebuie într-o anumită situaţie.
Răspunsul corect este D. Ai stricat ziua tuturor membrilor familiei cu reacţia exagerată. Nu aveai ce face cu privire la cafeaua vărsată, se mai întâmplă! În schimb, puteai să îţi controlezi emoţiile.
Totul putea să decurgă altfel dacă în loc să te răsteşti la fiica ta, ai fi dat dovadă de autocontrol şi i-ai fi spus că este totul în regulă, cu condiţia să fie ceva mai atentă. Ai fi fost calmă şi nu ai fi uitat actele acasă, iar fiica ta ar fi fost gata la timp pentru a pleca spre şcoală. Astfel, la finalul zilei ai fi avut parte de momentele de care aveai nevoie după o zi încărcată, fiindcă atmosfera din familie ţi-ar fi permis acest lucru.
Aşadar, ai două scenarii complet diferite, pornind de la acelaşi eveniment. Învaţă să reacţionezi corect şi nu vei mai avea zile proaste. Dacă îţi ia cineva faţa în trafic, lasă-l să o facă. Nu te grăbi şi nu-ţi face griji. Dacă trenul întârzie şi ţi-a dat tot programul peste cap, nu te ambala. Foloseşte timpul în mod constructiv, citind o carte sau găsind o modalitate de a modifica planurile pe care le aveai pentru ziua respectivă, astfel încât să nu fie complet pierdută.