Refuzul persoanelor de a se legitima, neplăcerile provocate prin gălăgie și nerespectarea orelor de liniște vor fi sancționate cu amenzi mai mari decât în prezent, potrivit unei propuneri legislative ce tocmai a trecut de votul senatorilor. Ultimul cuvânt îl vor avea însă deputații.
Sociologul Maria Nicoleta Andreescu, director executiv al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki (APADOR-CH) atrage atenţia că înăsprirea amenzilor pentru tulburarea ordinii publice va descuraja protestele de stradă şi va duce, practic, la o restrângere a drepturilor persoanelor.
„La Ministerul de Interne se află în dezbatere, încă de anul trecut, un proiect oarecum similar. În consultările publice pe acest proiect, noi am transmis, iar Ministerul de Interne a acceptat să fie exceptate de la sancţiuni, în mod explicit, eventuale fapte petrecute în cadrul protestelor. Ce se întâmplă acum în Parlament este dublarea unei iniţiative legislative, o degringoladă legislativă. E adevărat că toţi parlamentarii au drept la iniţiativă legislativă, dar ar trebui să vadă ce mai lucrează şi alte instituţii pe acelaşi domeniu. Creşterea cuantumului unor amenzi îngrădeşte anumite drepturi. Sporirea sancţiunilor, în general, nu rezolvă problemele. Simplu fapt că pun 10 ani de închisoare pentru un anumit tip de infracţiuni, care până acum era de patru ani, nu înseamnă că de mâine nu se vor mai comite", a explicat Maria Nicoleta Andreescu, potrivit Adevărul.
Faptele de încălcare a normelor de ordine și liniște publică vor putea fi sancționate mai dur, dacă Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1991, votată astăzi de senatori, va trece și de votul (decisiv) al Camerei Deputaților. Apoi, ar mai avea nevoie și de aprobarea șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.
Senatorul USR Florina Presadă susţine, la rândul său, că majorarea amenzilor pentru încălcarea ordinii publice ar putea duce la descurajarea protestelor.
„USR apreciază ca oportună modificarea acestei legi, era nevoie de actualizarea cuantumului amenzilor pentru unele dintre infracţiuni. Apreciem însă că acestea mărite în acest moment nu ar fi oportune. Ştiind că în acest moment în România avem un climat de revoltă cetăţenească împotriva unor acţiuni guvernamentale sau parlamentare, credem că astfel de amenzi ar putea duce la descurajarea lor. Credem că trebuie să ţinem un echilibru între păstrarea ordinii şi liniştii publice, dar şi a dreptului cetăţenilor de a protesta, de a iniţia acţiuni de protest atunci când consideră necesar", a spus Presadă.