În urma evenimentului, una dintre victime a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Brașov și transportată la spital, iar cealaltă, politraumatizată, intubată, este în drum spre spital, cu un echipaj medical.
Potrivit mytex.ro, în momentul accidentului, ambele persoane rănite se aflau în autoutilitară. De asemenea, accidentul s-ar fi produs datorită unei depășiri neregulamentare.
„Şoferul autoturismului a efectuat o depăşire neregulamentară şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autocamionul”, au precizat reprezentanţii Infotrafic.