Astăzi, la ora 07.52, poliţiştii rutieri din Carei au fost solicitaţi prin apel 112, să intervină la un accident de circulaţie produs pe strada A.I. Cuza din municipiu.
La faţa locului s-a stabilit că un conducător auto, în vârstă 75 de ani din Carei, conducând autoturismul proprietate personală, pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în travesarea străzii pe trecerea de pietoni, a accidentat trei persoane.
Conducătorul auto susţine că asupra sa a intervenit o problemă medicală, existenţa şi natura acesteia urmând să fie stabilită ulterior.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Sursa: informatia-zilei.ro