”Un echipaj SMURD şi unul SAJ au fost alertate ca urmare a unui accident rutier produs între localităţile Bogata de Sus şi Bogata de Jos. Solicitarea pentru intervenţia salvatorilor a fost înregistrată în jurul orei 14:40”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Din cele zece persoane care au primit îngrijiri medicale, patru au fost transportate la spital, a mai precizat sursa citată.
”Echipajul SMURD a găsit la faţa locului un microbuz şi o autoutilitară avariate, iar 10 persoane de la faţa locului au solicitat consultul (...). Dintre acestea, patru persoane, care prezentau afecţiuni uşoare la evaluarea primară, au fost transportate la spital”, a mai precizat ISU.
Din primele informații, șoferul microbuzului, un bărbat de 48 de ani, ar fi intrat pe contrasens într-o curbă, lovind autoutilitara. În urma impactului, al doilea șofer, de 31 de ani, a fost rănit. Ceilalți trei răniți care au fost transportați la spital se aflau tot în microbuz, fiind vorba despre o tânără de 17 ani și doi bărbați de 63 și 64 de ani.
Polițiștii continuă cercetările.