Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, duminică după-amiază, corespondentului MEDIAFAX, că un tânăr de 23 de ani, din Harghita, a fost implicat într-un accident în localitatea Racoviţa, scrie Mediafax.
Tânărul conducea un moped, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei, lovind o ţeavă de gaz şi apoi izbindu-se de zidul unei case.
În urma impactului, tânărul a murit, iar ţeava de gaz a fost îndoită, fiind necesară intervenţia echipelor E.On Gaz pentru remedierea situaţiei.