A incendiat o mașină și o casă! Ce se va întâmpla acum cu un bărbat de 28 de ani din Mediaș

Incendiu Medias pus intentionat
Incendiu Medias pus intentionat

La data de 22 februarie, Poliția Municipiului Mediaș a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Pădurii din municipiu a izbucnit un incendiu la un autoturism, incendiu care s-a extins la acoperișul unui imobil de pe strada Avram Iancu, acestea arzând în totalitate. Prejudiciul a fost estimat la suma de 25.000 de euro, autoturismul și imobilul în cauză aparținând aceleiași persoane. Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști și pompieri, s-a concluzionat faptul că incendiul ar fi fost provocat intenționat, prin folosirea unei surse de aprindere asupra autoturismului. În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii medieșeni, în jurul orei 06,00 s-a reușit identificarea presupusului autor al faptei, un medieșean în vârstă de 28 de ani, scrie Realitatea de Sibiu.