”Vom veni inclusiv pe această perioadă de tranziţie cu măsuri prin care legumicultorii să îşi facă sere şi solarii în care să cultive ceea ce piaţa le cere, nu ceea ce le spune ministrul. Ei vor avea posibilitatea să îşi facă aceste sere sau solarii şi să facă în continuare legumicultura în spaţii protejate. Pentru această zonă de sere şi solarii, în următorii doi ani, am alocat 65 de milioane de euro. Vor fi investiţii în exploataţii pomicole, pentru că a fost o supra-contractare şi doar 30% dintre cei care şi-au depus dosare în această perioadă au reuşit să devină şi beneficiari şi alocăm 180 de milioane de euro. Pe partea de procesare şi marketing vor fi cam 150 de milioane de euro în perioada de tranziţie", a spus Oros, la evenimentul ”Romanian Food and Agribusiness Conference.”
Ministrul Agriculturii a subliniat că programul ”Tomata” nu a avut efectul dorit întrucât importurile de roșii au crescut, iar foarte multe dosare au fost fraudate.
”A fost în derulare până anul acesta programul Tomata. S-au alocat sume considerabile acestui program. Era o măsură de sprijin, de minimis, din bani de la bugetul naţional, pentru a sprijini acest sector. Sigur, ca orice măsură de sprijin, ea trebuie să dureze 3-4 ani, după care sprijinul respectiv trebuie să se mute pe altă necesitate. Eu mă uit pe cifre. S-au alocat, anul trecut, 60 de milioane de euro, anul acesta - 40 de milioane, în 2018 - 47 de milioane, în 2017 - 24 de milioane de euro. Mă uit şi pe datele INS, iar importurile au crescut. Programul Tomata, din nefericire, la nivel macro nu a avut efect. Cu siguranţă, pentru cei care cultivă şi au cultivat roşii în spaţii protejate a fost un sprijin, dar a fost un sprijin de numai 3.000 de euro. Nu mai vorbim că foarte multe dosare au fost fraudate. Anul trecut, doar într-un judeţ, la o reclamaţie am găsit 417 dosare fictive”, a anunțat Oros, citat de Agerpres.