Budușan Iulian, jurnalist cu aproape 20 de ani de experiență în presă, a fost atras în timpul liceului de jurnalele de știri de la TV. Motiv pentru care a hotărât că jurnalismul va fi viitoare lui carieră. Iar de pe băncile facultății asta a făcut. A trecut prin redacții de știri ale televiziunilor, a "schimbat macazul" către presa scrisă, iar de aproape 10 ani este dedicat în totalitate jurnalismului online. Domeniile de competență sunt economic, IT&C și industria auto. La Realitatea a lucrat în două perioade, prima fiind 2003-2005, iar "reîntoarcerea acasă" producându-se în toamna anului 2019. De atunci, este parte integrantă a colectivului redacțional din online.

Articolele autorului Iulian Budușan:

Mitingul sindicatelor din Educație. Foto/Inquam Photos
GREVĂ EDUCAȚIE. Prima reacție din partea sindicatelor la propunerile salariale venite de la Guvern
preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat că liderii de sindicat vor trimite către oameni propunerile venite de la Guvern, iar în funcție de răspunsurile acestora se va lua o hotărâre. „Foarte curând se va afla dacă va continua greva”, a declarat și Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.
Profesorii pichetează Palatul Victoria. Foto/Inquam Video
GREVA DIN EDUCAȚIE. Profesorii NU renunță la proteste - Noile revendicări anunțate de sindicate țin o țară întreagă în șah
Greva profesorilor nu se încheie. Dascăli cer majorarea cu 25% pentru tot personalul din Educatie. Pana nu vor obtine acest lucru in urma negocierilor cu reprezentantii Executivului, profesorii nu par dispusi sa se intoarca la catedra. Vineri intram in cea de-a cincea zi de greva generala. Guvernul i-a invitat, joi, pe reprezentanții sindicatelor din Educație la o nouă rundă de dialog, la care nu participă nici premierul Nicolae Ciucă, dar nici liderul PSD Marcel Ciolacu. Întâlnirea de joi, la care au participat liderii sindicatelor din Educație și echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, a durat câteva ore, la Palatul Victoria. În paralel, peste 10.000 de oameni au protestat joi pe străzile Capitalei, culminând cu un miting de amploare în Piața Victoriei.