Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Cancer
Această activitate zilnică DUBLEAZĂ riscul de cancer - Cei mai mulți oameni fac asta la serviciu
Studii recente arată că mare parte dintre noi își petrec în jur de 55% la sută din timpul de la serviciu stând la birou, ceea ce duce la apariția cancerului intestinal în doar 10 ani. Statul la birou duce la creșterea nivelului de zahăr din sânge și afectează producerea de insulină, două afecțiuni strâns legate de cancerul intestinal. Mai mult, cei care merg la sală sunt predispuși unui risc de două ori mai mare de a dezvolta o tumoră, dacă obișnuiesc după aceea să stea multe ore la birou.