Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Pastila pentru suflet
Pastila pentru suflet - Pilda zilei - “Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu”
Rugăciunea zilei Rugăciunea a Sfântului Ioan Gura de Aur,„Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice. Doamne, de am greșit fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de neândrăznirea și de nesimțirea cea împietrită. Doamne, izbăvește-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, miluiește-mă, văzând neputința sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne Isuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine, păcătosul, rușinatul și necuratul robul Tău, întru împărăția Ta. Amin”
Soldat rus
Un soldat rus care a dezertat face dezvăluiri: "Putin a pierdut deja" - Mărturie șocantă
"Sunt probleme cu echipamentul. Armele sunt adesea defecte, dar conducerea nu îndrăzneşte să vorbească", a povestit pentru BFM TV fostul paraşutist rus Pavel Filatyev care a decis să se refugieze în sudul Franţei. El a decis să dezerteze în mijlocul verii. Căutat de Moscova, el a publicat în luna august un jurnal intitulat "ZOV" - precum literele de pe vehiculele armatei ruse - în care povesteşte ceea ce se întâmplă zilnic în rândul forţelor de la Kremlin. 
Consiliul JAI
Începe Consiliul JAI al Uniunii Europene - Se va discuta despre spațiul Schengen dar și despre situația din Ucraina
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene se reuneşte în zilele de 13-14 octombrie 2022, la Luxemburg, pe ordinea de zi aflându-se subiecte precum lupta împotriva impunităţii în Ucraina, infracţiunile împotriva mediului, Parchetul European, drepturile fundamentale, Consiliul Schengen, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia refugiaţilor din UE etc., conform site-ului https://www.consilium.europa.eu/.
Razboi in Ucraina
Război în Ucraina - Ziua 232 - Moscova condamnă retorica occidentală pro-nucleară. Putin dă vina pe Europa pentru criza energiei
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a condamnat în mod covârşitor încercarea Rusiei de anexare a patru zone ucrainene. Preşedinţii Putin al Rusiei şi Erdogan al Turciei se vor întâlni joi pentru discuţii în Kazahstan. Kremlinul denunţă provocările occidentale, după ce SUA şi NATO şi-au manifestat îngrijorarea în privinţa evoluţiei războiului.