Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Inundatii
Alba: Opt localităţi, afectate de fenomene meteo extreme
Opt localităţi ale judeţului Alba au fost afectate, duminică după amiază, de inundaţiile produse ca urmare a ploilor torenţiale. Judeţul s-a aflat sub cod roşu şi cod portocaliu de vijelii şi precipitaţii abundente. Zeci ofiţeri şi subofiţeri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), dar şi membri ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă s-au mobilizat pentru evacuarea apei în zonele inundate. 
Bacalaureat
Ordonanța care modifică organizarea examenului național de bacalaureat a fost publicată în Monitorul Oficial
Ministerul Educaţiei anunţă duminică seară că a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă nr. 56/2023 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ în anul şcolar 2022 - 2023, în ceea ce priveşte organizarea examenului naţional de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, la finalul clasei a VI-a şi a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar. 
Primar
Primăriile cer ajutorul Guvernului, unde zboară banii - Anchetă bombă: Pe ce cheltuie edilii în plină austeritate
Primăriile cer ajutor de la Guvern, în timp ce oficialii nu au habar pe ce se duc banii din bugetele locale. O ancheta jurnalistică de proporții dezvăluie modul în care mai mulți primari au confundat ideea de austeritate și buna gestionare a banului. Cea mai mare sună se ridică la 7 milioane de lei. 16 milioane de lei vor fi acordate ca ajutor de stat și vor ajunge la 22 de localități. Majoritatea vor primi între 150.000 și 350.000 de lei. 
Politia
O femeie care amenința că se aruncă de la etajul 6 al unui hotel din Vâlcea a fost convinsă de un negociator să renunțe la acest gest
Poliţiştii vâlceni, dar şi pompieri de la două Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă s-au mobilizat, duminică după amiază, după ce o tânără femeie a urcat la etajul şase al unui hotel aflat în construcţie, în Băile Olăneşti, ameninţând că se aruncă în gol. Negociatorul din cadrul Poliţiei a convins-o pe femeie să renunţe la gestul sinucigaş. 
Kelemen Hunor / Foto: Inquam Photos
Kelemen Hunor spune că UDMR nu acceptă propunerea de a prelua portofoliile Energiei şi Investiţiilor: Sigur, nu ne-am ridicat de la masă, discutăm în continuare!
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat duminică, la Palatul Victoria, după discuţiile cu liderii PNL şi PSD, pe noua formulă de guvernare, după declanşarea rocadei guvernamentale, că UDMR nu acceptă propunerea venită de la Marcel Ciolacu de a prelua portofoliile Energiei şi Investiţiilor. Sigur, nu ne-am ridicat de la masă, discutăm în continuare, a precizat el. Hunor a menţionat că colegii l-au mandatat să ceară respectarea acordului coaliţeii şi să existe ”o oarecare flexibilitate dacă totuşi colegii de la PNL şi PSD vor discuţii”, şi atunci să rămână cu Dezvoltarea şi ceva similar cu Mediul”, 
Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu
Anca Alexandrescu: "Ciolacu e dispus să arunce în aer propriul partid și Coaliția numai pentru a-l păstra pe Grindeanu la Transporturi"
Anca Alexandrescu a comentat în direct la Realitatea PLUS dezvăluirile făcute de Kelemen Hunor. Liderul UDMR a dezvăluit faptul că a refuzat propunerile venite din partea PSD pentru a prelua alte ministere după rotativă încă de joi. Anca Alexandrescu susține că în aceste condiții, Marcel Ciolacu și-a bătut joc de colegii săi de la partid pe care i-a pus să voteze această variantă chiar după ce UDMR refuzase deja propunerea.
Florin Roman
Florin Roman (PNL): Nu va exista nici un impozit progresiv, aşa cum susţin liderii social-democraţi! Cota unică este linia roşie peste care nu se trece cu PNL în guvern!
Deputatul Florin Roman (PNL) a scris duminică pe Facebook că nu va exista nici un impozit progresiv, aşa cum susţin liderii social-democraţi şi că cota unică este linia roşie peste care nu se trece cu PNL in guvern. El a făcut precizările în contextul declaraţiei liderului PSD Marcel Ciolacu, care afirmase că îşi continuă demersul ca România să vină la un moment dat cu impozitarea progresivă. 
Marcel Ciolacu / Foto: Inquam Photos
Marcel Ciolacu: Îmi menţin părerea că marile companii ar trebui să plătească impozit cel puţin 1% din cifra de afaceri
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat duminică, după o discuţie cu liderii judeţeni ai partidului, despre rotativa guvernamentală care urmează să se producă săptămâna viitoare, că îşi menţine părerea că marile companii ar trebui să plătească impozit cel puţin 1% din cifra de afaceri şi continuă demersul ca la un moment dat România să intre într-o impozitare progresivă. 
Ploi torentiale
Vremea rea a făcut prăpăd în țară - Pompierii intervin pentru evacuarea apei din zonele inundate - Mesaje RO-Alert emise de autorități
Mai multe zone din municipiul Oradea şi din două localităţi au fost afectate de inundaţii, în urma ploilor torenţiale căzute duminică după amiază. În Bihor, unde au fost emise mai multe alerte meteo, autorităţile au transmis trei mesaje Ro-Alert prin care avertizează populaţia cu privire la ploi torenţiale, vijelii, vânt puternic. În unele zone a căzut grindină.