În Bucureşti, după ce scăpăm de ceaţa matinală, cerul va fi temporar noros, iar la amiază vor fi cel mult 6...7 grade.
La munte, vremea se răceşte uşor faţă de intervalul anterior, însă tot va fi cald pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar pe văi şi în depresiuni, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. La amiază vor fi 6 grade la Păltiniş unde sunt şi 13 cm de zăpadă, 5 la Predeal unde stratul de zăpadă măsoară 3 cm, 3 grade la Semenic unde sunt 11 cm de zăpadă, 5 grade la Sinaia şi 19 cm de nea, 7 grade la Stâna de Vale unde stratul de zăpadă măsoară 24 de cm şi 2 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlău, unde sunt 21 de cm de nea.
În regiunile intracarpatice, nori şi ceaţă, izolat şi burniţă în prima parte a zilei şi şanse de soare în partea a doua. Maximele zilei, în limite normale, pornesc de la 3 grade la Miercurea şi Cluj-Napoca şi se opresc la 8 grade la Baia Mare, Satu Mare şi Reşita.
În sud, vreme cu puţin soare în a doua parte a zilei. În rest, nori joşi şi ceaţă, izolat asociată cu burniţă în special la câmpie. La amiază vor fi 10 grade la Drobeta Turnu Severin, 11 la Râmnicu Vâlcea şi 7…8 grade la câmpie. În Dobrogea, tot nori din belşug şi puţin soare, probabil prin partea a doua a zilei şi în jur de 8 grade la prânz la Tulcea şi Constanţa.
În Moldova, cerul va fi parţial noros. Acum dimineaţă tot este ceaţă, dar pe arii mai restrânse decât ieri, aşa că şi maximele cresc: 8 grade la Galaţi şi Focşani, 10 la Bacău, 8 la Iaşi şi 7 la Suceava.
Miercuri, cerul va fi mai mult noros şi se va semnala ceaţă, pe arii restrânse asociată cu burniţă, îndeosebi în prima parte a zilei, local în regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla cel mult moderat. Temperaturile maxime vor fi cu între 2…3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 8 grade la Drobeta Turnu Severin şi Constanţa.
În Bucureşti, avem parte tot de nori, ceaţă dimineaţa, în jur de 1 grad în zori şi 4…5 la amiază.
Joi, vremea va fi în general închisă. Pe spaţii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în zonele montane şi mai ales ploi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade la Braşov şi 8 grade la Drobeta Turnu Severin. Izolat vor fi condiţii de polei, iar în zonele joase va fi ceaţă.
Bucureştenii au parte de o zi de joi mohorâtă, cu ploi spre seară, vânt moderat şi 5…6 grade la amiază.