Vântul va prezenta intensificari la munte, în special în zona înalta, unde se vor atinge viteze de 60...70 km/h, dar şi în regiunile estice, sud-estice şi vestice şi pe arii restrânse în rest, în general, cu viteze de 45...55 km/h. Temperaturile maxime, semnificativ mai scazute decât în ziua precedenta în sud-estul teritoriului, dar şi mai ridicate în vest, se vor încadra, în general, între 16 şi 26 de grade.***
In capitala, vremea va fi predominant frumoasa, iar valorile termice vor fi mai scazute decât în ziua precedenta. Temperatura maxima va fi de 24...25 de grade *** Maine vremea se va încalzi în toata ţara, devenind deosebit de calda pentru mijlocul lunii mai, în special în regiunile sudice şi sud-estice unde temperatura va trece de 30 de grade. Temperaturile maxime, vor fi cuprinse între 25 şi 34 de grade, cu valori mai scazute în Delta Dunarii si cele mai ridicate in Lunca Dunarii. În extremitatea sudica a teritoriului, în orele dupa-amiezii disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatura - umezeala (ITU), urmând sa se apropie de pragul critic de 80 de unitaţi. Cerul va fi variabil, dar mai ales dupa-amiaza vor fi averse şi descarcari electrice. Vântul va prezenta intensificari temporare în cea mai mare parte a ţarii, pe arii restrânse vor fi vijelii, astfel se vor înregistra viteze, în general de 55....70 km/h, iar în zona montana înalta vor fi rafale de peste 90 km/h. Izolat se vor înregistra cantitaţi de apa mai însemnate şi caderi de grindina.***
In capitala, maine vremea se va încalzi semnificativ şi va deveni calduroasa. 10-12 grade dimineata si in jur de 32 de grade la amiaza. Cerul va fi variabil, cu înnorari spre seara, însa probabilitatea pentru averse şi descarcari electrice va fi redusa. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificari îndeosebi dupa-amiaza.*** Vineri in regiunile nord-estice şi zona litoralului, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, iar în nordul Moldovei vremea va fi chiar racoroasa. În restul ţarii vremea se va menţine deosebit de calda, in special în sud-vest, în centru, dar şi în sudul extrem unde în orele dupa-amiezii disconfortul termic va fi ridicat. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 15...16 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 33 de grade în sudul Olteniei. În Maramureş, nordul Transilvaniei şi al Crişanei şi în jumatatea de nord a Moldovei vor fi înnorari, mai accentuate spre seara, când local vor fi averse, posibil torenţiale, descarcari electrice şi intensificari de scurta ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe spaţii restrânse, cu probabilitate mai mare la munte şi în sud-vest. Izolat vor fi posibile vijelii şi grindinã.***
Vineri in Bucuresti vremea se va menţine deosebit de calda, cerul va fi variabil, iar vântul în general moderat. 17...18 grade, dimineata, ceva mai putin în zona preoraşeneasca si in jur de 29 de grade la amiaza. În orele serii vor fi posibile dezvoltari noroase convective, ce vor determina scurte intensificari ale vântului şi, cu probabilitate mai redusa, averse şi descarcari electrice.