Astazi , incepand cu ora 9, intra in vigoare un cod galben ce vizeaza instabilitate atmosferica accentuata si intensificari ale vantului, pana la ora 23. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90...100 km/h.Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină.
Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud şi sud-est.*** In Bucuresti vremea se va menţine calduroasa, dar vântul se va intensifica treptat şi va atinge la rafalã viteze în jurul a 55 km/h. Cerul va fi variabil, mai mult senin în primele ore ale intervalului. Temperatura maximã va fi de 29...30 de grade.***
Maine vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul manifestarilor de instabilitate atmosferica, dar se va raci şi în regiunile sudice şi în cele sud-estice, urmând astfel ca valorile termice sa se situeze în general în jurul celor normale în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 27 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorari temporare din a doua parte a zilei în nord, nord-vest şi la munte, unde doar pe suprafeţe mici se vor semnala ploi de scurta durata şi posibile descarcari electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari temporare la munte, în special la altitudini mari, iar la cote mai reduse -local în regiunile estice.***
In capitala, valorile termice vor fi mai scazute decât în zilele anterioare şi se vor situa în jurul celor normale în a doua decadã a lunii mai, cu 10-11 grade dimineata si o maxima a temperaturii aerului în jurul valorii de 23 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.***
Joi vremea va fi în general instabila în jumatatea de nord a ţarii unde vor fi înnorari temporar accentuate şi local se vor semnala averse, descarcari electrice şi intensificari de scurta durata ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie. Izolat se vor înregistra cantitaţi de apa mai însemnate şi vor fi posibile caderi de grindina. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia doar pe arii restrânse. Dar intensificari ale vântului vor fi cu caracter local în majoritatea regiunilor, dar mai ales la munte.( nu numai asociate ploilor). Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei, cu maxime între 24 şi 32 de grade, mai scãzute pe litoral.***
Joi in Bucresti vremea va deveni deosebit de calda. 11-12 grade dimineata si 29-30 de grade la amiaza. Cerul va fi variabil, cu înnorari spre seara, însa probabilitatea pentru averse şi descarcari electrice va fi redusa. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificari dupa-amiaza.