În restul teritoriului vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, iar cerul va fi variabil. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în Moldova şi 17 grade în Dealurile de Vest şi Maramureş, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi predominant închisă, iar vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, cu o maximă în jurul valorii de 10 grade şi o minimă de 5...6 grade.
LA MUNTE
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Munţii Banatului, unde izolat va ploua slab. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate faţă de ziua precedentă.
DUMINICĂ În cursul zilei, în sudul şi în estul ţării cerul va fi mai mult noros, iar pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţă şi burniţă. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi abia spre seară în regiunile vestice vor fi ploi slabe. Noaptea cerul va fi mai mult noros în toate regiunile şi va ploua slab în vest şi sud-vest şi doar izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului, nordul Moldovei şi în zonele de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei şi 17 grade, izolat, în Crişana, Maramureş şi Transilvania, unde vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 9 grade.
LA MUNTE Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua începând cu masivele vestice. În special seara şi noaptea va ploua local în Carpaţii Occidentali, grupele vestice ale Carpaţilor Meridonali şi nordul Carpaţilor Orientali şi izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
Mai multe pe Mediafax