Avertizările sunt emise pentru ziua de marți, 28 februarie.
- Cod portocaliu de frig în Spania (Cod roșu de ninsori în Palma Mallorca - Masivul Serra de Tramuntana)
- Cod roșu de vânt pe țărmurile din Croația
- Cod portocaliu de vânt în sudul Germaniei, Italia
- Cod galben de frig în Germania, Franța
- Cod galben de ninsori, frig în Spania, Portugalia
”Acest episod de iarnă, așa cum se vede și în avertizările emise de meteorologi, atât codul galben, care vizează partea de vest, de centru, de nord a țării și cea mai mare parte a zonei montane, cât și codul portocaliu din zona Munților Apuseni și zona din nordul Carpaților Orientali, precum și zonele submontane aferente, este valabil până în această după amiază, la ora 15:00.
Foarte important De precizat este că aria acestor precipitații, predominant sub formă de ninsoare, este în restrângere și în diminuare treptată, pe măsură ce ne apropiem de expirarea valabilității acestui cod”, a explicat meteorologul Diana Giurgiu, la un post TV.
”Precipitații vor mai rămâne și pe parcursul acestei nopți, în jumătate de nord a țării, însă acestea vor fi foarte slabe și doar pe alocuri, însă vorbim de precipitații și în regiunile sudice, precipitații sub formă de ploaie, chiar cât și sub formă de averse, în Oltenia, Muntenia, în Dobrogea.
Pentru zona Banatului și pentru zona Carpaților Occidentali și Meridionali, vorbim de precipitații mixte. Aici mă refer la zone cu ninsori, lapoviță dar și cu ploaie. În momentul în care aceste precipitații se transformă în ploaie vor favoriza acele depuneri de polei.
Dacă vorbim de ceea ce se întâmplă din punct de vedere al regimului pluviometric în zilele următoare, aria precipitațiilor se va regăsi mai mult în regiunile sudice, și vorbim aici despre precipitații sub formă de ploaie. Doar pe zone restrânse vom avea precipitații care să se transforme în lapoviță și ninsoare. Este vorba despre precipitații slabe cantitativ”, a mai spus meteorologul.