VREMEA MARȚI
Marți, vremea va deveni în general închisă, iar valorile de temperatură vor fi în creştere semnificativă faţă de luni în aproape toată ţara, numai în primele ore ale dimineţii menţinându-se local ger în nord şi în centru. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 6 grade, cu cele mai mari in sudul Banatului. Precipitaţiile vor fi în extindere treptată în jumătatea de vest, vor deveni moderate, iar în rest se vor semnala izolat. La început vor fi mai ales ninsori, însă din orele după-amiezei şi lapoviţă sau ploaie ce vor depune polei local în sudul Banatului, în Oltenia şi în vestul şi sud-vestul Transilvaniei. Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi la munte, cu peste 70...80 km/h pe creste, apoi şi în estul şi sud-estul ţării, la cote mai reduse, conform REALITATEA TV.
În București, vremea va fi în general închisă, dar cu temperaturi în creștere. Dimineaţa, -6…-5 grade şi la amiază, 0…1 grad. Vor fi precipitații slabe, în primele ore ale zilei fulguieli, iar spre seara lapoviță sau ploaie ce vor depune polei.
VREMEA MIERCURI
Miercuri, temperatura aerului va continua să crească, dar vremea va fi în general închisă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 grade la Miercurea Ciuc și 10 grade la Constanta. Pe parcursul zilei vor fi precipitații mixte, chiar ploi în zonele joase de relief, iar în Maramureș, Transilvania, Moldova și pe spații mai mici în Oltenia și Muntenia vor fi depuneri de polei. Începând de seară în nord, în centru și în est treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În zona montană vor fi și precipitații mixte în prima parte a zilei, apoi doar ninsori ce vor deveni local consistente.
În Bucureşti, dimineata, -3…-1 grad si la amiaza, 5-6 grade. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie iar spre seara lapoviță. In primele ore ale zilei se vor menține depunerile de polei. Vântul se va intensifica treptat începând de seara și va avea rafale de 50 km/h.