Eurobarometrul arată că cei mai mulţi fumători sunt în partea răsăriteană a Europei. Astfel Grecia are cei mai mulţi fumători, adică 42% din populaţia de peste 15 ani a ţării, urmată de Bulgaria, cu 38% şi Letonia, cu 37.
În România, Cehia, Slovacia, Lituania şi Ungaria proporţia celor care se declară fumători este de 36% în rândul populaţiei de peste 15 ani. La polul opus se află, la nivel european, slovenii, unde numai 22% dintre locuitori fumează, respectiv finlandezii şi suedezii, popoare unde fumatul e un obicei pentru 25% dintre locuitori.
Mai mult de un european din 3 este fumător iar unul din patru fumează zilnic. Pe categorii sociale, bărbaţii fumează mai mult decât femeile. În România, cei mai mulţi fumători îşi aprind cel puţin o ţigară pe zi.
Eurobarometrul arată faptul că românii, fumători şi nefumători deopotrivă, consideră avertismentele de pe pachetele de ţigări mai eficace în descurajarea fumatului decît alţi europeni. Eurobarometrul a fost realizat telefonic în decembrie anul trecut în toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus Norvegia, pe un număr de 26.500 de oameni.