"Ne îndrepătm spre finalul recesiunii", a declarat Almunia în cadrul unei conferinţe. Acesta este de părere că optimismul de pe piaţă este justificat, iar ciclul de încetinire a creşterii economice a devenit mai controlat.
La mijlocul lunii mai, Almunia declarase că economia UE a arătat primele semne pozitive în contextul celei mai severe crize de la fondarea grupului, în urmă cu 50 de ani, dar nu există indicatori ai unei reveniri a creştere.
Acesta spusese în cadrul unui forum de afaceri că pieţele financiare s-au stabilizat, în timp ce dobânzile pe termen scurt au coborât puternic.
Totodată, comisarul atenţionase că băncile din UE trebuie să fie supuse unor teste de stres, asemenea celor americane, conform îndemnelor Comisiei Europene, pentru a verifica dacă aceasta dispun de un nivel adecvat de capital pentru a face faţă unor condiţii economice şi mai sumbre, în cazul în care acestea vor apărea pe piaţă.