Trei dintre militarii răniţi marţi în Afganistan au suferit răni grave, iar al patrulea a suferit leziuni mai uşoare.
Răniţii au fost transportanţi cu două elicoptere MEDEVAC, doi la spitalul din baza militară Lagman, iar doi la Kandahar.
Căpitanul Iuliu-Vasile Unguraş conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe autostrada A1, Kandahar Kabul.
La 20 km. nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un
dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul şi-a
pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi.
După atac, zona a fost securizată, iar militarii răniţi au fost evacuaţi la spitalele militare din Lagman şi Kandahar.
Ministrul Mihai Stănişoară, şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin şi întreaga conducere a Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familia greu încercată, se mai arată în comunicat.
"Am pierdut un alt camarad în Afganistan. Ceilalţi patru militari
implicaţi în incident sunt în stare bună. Din păcate, nicio armată din
lume nu poate să asigure sută la sută siguranţa militarilor săi'', a
declarat Constantin Spânu, purtător de cuvânt MApN.
Căpitanul Vasile Unguraş avea 32 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.
Căpitanul Vasile Unguraş, care făcea parte din Batalionul 21 Manevră Predeal, se afla în Afganistan la a doua misiune într-un teatru de operaţii extern, după ce în 2006 el a participat la o misiune în Irak, au declarat reprezentanţi MApN.
Căpitanul se afla din luna ianuarie în Afganistan.