Criza economică i-a ajutat colateral pe suporterii lui Weymouth, gruparea din liga a cincea engleză! Din cauza problemelor financiare, datorii de peste 300.000 de lire, clubul englez nu şi-a mai plătit de ceva timp jucătorii, aşa că aceştia au decis să intre în grevă, mai ales că aflaseră că nu aveau garantate nici asigurările medicale înainte apartidei cu Rushden.
Cum era clar că singura posibilitate era ca clubul să alinieze gruparea de tineret, vestea s-a răspândut rapid în orăşelul englez, iar suporterii au decis să câştige şi un ban de pe urma acestui lucru, mai ales că meciul era în oferta caselor de pariuri. Sumele mizate pe acest meci au atras şi atenţia caselor de pariuri, care iniţial au scăzut cota meciului apoi l-au şi blocat. Degeaba însă, pentru că mulţi pariori apucaseră să joace acest meci.
Pe teren s-a produs exact scenariul aşteptat de pariori. A intrat gruparea de tineret a celor de la Weymouth, care a fost pur şi simplu desfiinţată de oaspeţi. Rushden&Diamonds a câştigat meciul cu 9-0, în aplauzele celor 1000 de fani din tribune, mulţi dintre ei supăraţi din cauza faptului că echipa favorită le-a fost umilită, însă fericiţi că au făcut uşor nişte bani. Mai puţin încântate au fost casele de pariuri, care au încasat o gaură financiară de 1.000.000 de lire din cauza acestui meci.