Numai într-un singur an localnicii din comuna vrânceană Răstoaca au renunţat la mai bine de jumătate din animalele din gospodărie, adică de la 370, numărul lor a scăzut la 140.
Constantin Florea este singurul morar din comună. Banii obţinuţi de la sătenii care-şi macină cerealele îi ajung doar ca să trăiască de pe o zi pe alta. "Merge din ce în ce mai prost. Lumea nu mai creşte animale. Înainte erau sute de saci aici, acum dacă mai găseşti vreo doi-trei saci. Sunt nevoit să o închid, în viitorul apropiat trebuie să o închid", a precizat morarul Constantin Florea.
Morăritul merge la fel de prost în tot judeţul. Potrivit Asociaţiei Morarilor şi Brutarilor din Vrancea, consumul de pâine a scăzut cu peste 30% în ultimii doi ani. Acesta este şi motivul pentru care cele 14 mori de făină din judeţ şi-au redus programul de lucru la jumătate.