Aleşii noştri (...) habar nu au că din cultură se scot bani foarte mulţi, dacă nu te repezi, pe termen scurt, să scoţi unt din piatră seacă şi să distrugi egoist totul în jur.
Bazaconia cu „centrul istoric” al Bucureştilor se întinde nepermis. Ea a început acum vreo 20 de ani, când s-a zis că dacă am scăpat de comunism ar fi cazul să arătăm ceva mai mult respect pentru trecut. Unii au dat din cap, alţii nu. Ceauşeşcu avea obiceiul să se drapeze în mare apărător al tradiţiei. Se afişa bucuros ca un continuator al câtorva voievozi, dar prefera la concret să demoleze centrele vechi ale oraşelor.
Aşa s-a întâmplat în câteva oraşe de tradiţie, care au rămas fără urmele istoriei lor şi s-au trezit în schimb cu măgăoaie tip: sediul PCR, sala sindicatelor, hotelul partidului, pe locul unde fuseseră biserici: primării, cafenele, redacţii, şcoli. Sute de ani de viaţă au fost distruşi fără milă. Clădirile aveau păcatul că aminteau unora faptul că istoria nu începe cu dictatorul. Punea în loc huidume mizere, împopoţonate, de un prost gust aiuritor. Peste tot unde degetul său arăta o clădire, buldozerele făceau ravagii.
