Starurile din NFL îşi arată calităţile. TU CE CREZI, spotul e real sau nu?

Acum câţiva ani, Ronaldinho punea fanii sportului rege pe jar cu câteva execuţii senzaţionale, ce-i drept nu într-un meci oficial. Cele patru lovituri consecutive ale brazilianului, de la 16 metri, în bara transversală a unei porţi, au rămas şi acum subiect de discuţie şi nu se ştie dacă demonstraţia de virtuozitate a "Dinţosului" a fost una reală sau nu. Cei mai tari jucători de peste Ocean, din fotbalul american însă, s-au întrecut şi ei în a-şi demonstra calităţile, într-un spot pentru o "Ligă Fantastică" a suporterilor.