Protestatarii au adus insulte la adresa filmului, au lovit cu papucii fotografia regizorului Danny Boyle şi a actorilor şi au afişat pancarte pe care erau scrise mesaje precum "Locuitorii mahalalelor sunt oameni, nu câini".
"Slumdog Millionaire", producţia ce a câştigat anul acesta trofeul Globul de Aur pentru Cel mai bun film şi care are 10 nominalizări la premiile Oscar a avut premiera în India în luna ianuarie. O parte a presei din India a comentat că "Slumdog Millionaire" este o peliculă din genul "poverty porn". Danny Boyle a replicat că a încercat să surprindă "pofta de viaţă" a oamenilor din Mumbai.
"Şi-au bătut joc de noi şi ne-au rănit sentimentele", a declarat liderul protestatarilor, N.R. Paul, locuitor al suburbiei Dharavi, din Mumbai. "Ar trebui să schimbe măcar titlul. De ce Comisia de Cenzură din India a permis asemenea titlu? Este foarte trist", a adăugat un alt protestatar.
"Slumdog Millionaire", este o coproducţie SUA-Marea Britanie-India, a cărei poveste, comică şi romantică în egală măsură, este despre un tânăr indian care intră într-un concurs TV de cultură generală pentru a-şi impresiona prietena.