Se vor face verificări ale personalului şi ale stării şinelor, potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor
S-a dat dispoziţie la nivelul Companiei Naţionale de cale Ferată de a se verifica atât personalul, cât şi starea magistralelor şi liniilor principale de cale ferată, a anunţat la Realitatea FM Constantin Axinia, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Această decizie a fost luată după ce la finalul lunii septembrie au avut loc trei accidente feroviare. Deraierea de la Berheci s-a petrecut din cauză că mecanicul de locomotivă a depăşit semnalul de ieşire din staţie care ordona oprirea trenului, a mai spus Axinia. În trenul Rapid se aflau 437 de pasageri.
Vagonul trenului rapid 661 Bucureşti-Iaşi a deraiat în timp ce garnitura făcea o manevră în dreptul localităţii Berheci, viteza trenului fiind foarte redusă, niciunul dintre pasageri nefiind rănit.