În cadrul acestei întâlniri, liderilor confederaţiilor sindicale din învăţământ li s-a comunicat că finalizarea grilei de ierarhizare şi a valorii coeficientului se realizează, în această perioadă, la Ministerul Finanţelor Publice, pe baza unei analize tehnice. Această analiză se face ţinând cont de principiile stabilite şi de datele privind numărul de salariaţi, în funcţie de care se calculează media ponderată, care să conducă la un raport de 1 la 2 între salariul minim şi salariu mediu.
"Programul de guvernare menţionează faptul că învăţământul trebuie să rămână un domeniu prioritar, iar prin această lege-cadru de salarizare se respectă acest principiu, materializat, de altfel, prin modul în care, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor şi ai instituţiilor implicate, au fost stabilite echivalenţele intersectoriale ale funcţiilor de execuţie şi de conducere", a precizat Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii.
În cadrul discuţiilor au fost reiterate principiile legii salarizării unitare şi anume: raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu va fi de 1 la 15, salariul minim reprezintă elementul de calcul pentru grila de salarizare (valoarea coeficientului 1 din grila de ierarhizare), salariul minim este de 50% din salariul mediu, pe durata de implementare nu sunt diminuate salariile în plată, pe durata implementării, salariile în plată mai mari decât rezultatul multiplicării valorii coeficientului 1 (salariul minim) cu coeficientul de referinţă corespunzător funcţiei sunt îngheţate, salariile în plată mai mici decât valoarea calculată conform procedurii de mai sus pot fi majorate în limita sumelor alocate de la buget destinate cheltuielilor salariale şi majorările pe categorii, conform principiilor de mai sus, sunt decise prin legile anuale de implementare a legii cadru de salarizare unitară.
"În perioada de implementare vor fi majorate salariile corespunzătoare funcţiilor care, prin mecanismele de majorare folosite până în prezent, au fost neglijate, rezultând diferenţe semnificative între diverse sectoare de activitate, conducând la un raport de aproximativ 1:38 între cel mai mic şi cel mai mare salariu în plată, ca şi la un raport de aproximativ 1:31 între salariul minim şi salariul mediu, inechitabil şi contrar normelor Cartei Sociale Europene. Aceste disfuncţionalităţi vor fi corectate prin legea cadru de salarizare unitară", a mai arătat reprezentantul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
La discuţii a participat şi ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu.