"E clar că pentru noi meciul cu Dinamo a însemnat intrarea într-o pasă
proastă, dar trebuie să ne revenim cât mai repede. Am avut puţin
ghinion, dar am şi făcut cadou timişorenilor două goluri. Dacă reuşeam
să ţinem scorul 0-0 până la pauză, altfel ar fi fost jocul. Dacă nu
reuşeşti să înscrii, să speculezi, fotbalul se răzbună. Pauza ne-a dat
peste cap", a declarat Marian Rada, care a adăugat că giuleştenii nu se
mai pot gândi la titlu, obiectivul fiind acum ocuparea unuia dintre
locurile 5-6.
Tehnicianul a spus nu are ce să le reproşeze jucătorilor, chiar dacă
unii dintre ei nu au jucat foarte bine: "Ce să mai zic acum? Sunt toţi
supăraţi. Cesinha a trecut printr-o perioadă grea, a fost accidentat şi
a vrut el să intre, poate de aceea a jucat mai slab. Marius Constantin
a jucat în general bine, a avut intenţii bune, dar a greşit la primul
gol".
Directorul tehnic al rapidisştilor, Nicolae Manea, a spus că jocul cu
FC Timişoara trebuia să facă uitat eşecul din derby-ul cu Dinamo, însă
"atât au putut jucătorii". "Trebuia să ne revanşăm faţă de fani, dar nu
am reuşit. Ne luptăm în continuare pentru un loc de Cupa UEFA şi
trebuie să credem în şansa noastră", a afirmat Manea.
La finalul partidei cu FC Timişoara, la autocarul echipei au venit
aproximativ 30 de fani, care i-au criticat pe jucători.
Rapid a pierdut, miercuri, meciul cu FC Timişoara, scor 0-2, pe teren
propriu, şi a înregistrat a doua înfrângere consecutivă din acest retur.