Peste o tonă şi jumătate de carne a fost confiscată la Târgu Jiu
![Foto: Realitatea TV](https://media.realitatea.net/multimedia/image/200907/w728/image_124642085163323600_1.jpg)
Peste o tonă şi jumătate de carne care urma să ajungă în galantare a fost descoperită de poliţiştii gorjeni într-un depozit clandestin din Târgu Jiu.
Carnea era depozitată într-o cameră insalubră şi nu avea acte de provenienţă sau termen de valabilitate. Poliţiştii au confiscat carnea care va fi distrusă. Totodată administratorul firmei a fost amendat cu 5.000 de lei. Nu este prima dată când inspectorii DSV îl amendează. În urmă cu doar câteva luni, bărbatul a fost amendat cu 25.000 de lei tot pentru că depozita carne în condiţii mizere.