Evenimentul, care a durat aproape trei minute, a atras şi câteva sute
de curioşi, care au stat pe marginea dreptunghiului format de
dansatori, filmând şi fotografiind evenimentul cu telefoane sau camere.
Flash mobul a constat în dansul pe refrenele a trei piese, "Thriller"
(Michael Jackson), "We will rock you" (Qween), respectiv "Beat
it", (Michael Jackson), coregrafia fiind semnată de clujeanul Kun
Laszlo.
Circulaţia a revenit la normal după câteva minute, însă spre finalul
acţiunii şoferii clujeni au devenit nerăbdători şi au început să-i
claxoneze pe participanţii la eveniment care blocau cu activitatea lor
traficul în una din cele mai aglomerate intersecţii din Cluj-Napoca.
Dania Rusu, purtător de cuvânt la Galele Studenţeşti - eveniment care
are loc între 13 şi 15 octombrie la Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a
Studenţilor - a că şi-au dorit să
organizeze cel mai mare flash mob din ţară, în condiţiile în care
în acest an sunt organizate gale studenţeşti în toate centrele
universitare din ţară.
"Ne-am dorit să depăşim ca număr de paticipanţi flash mobul din
Bucureşti, unde au dansat 206 persoane. Dorim să promovăm astfel Galele
studenţeşti, un eveniment care este organizat în toate centrele
universitare din ţară concomitent," a afirmat Rusu.
Marţi, în prima zi a Galelor, la "Experiment/ Show yourself", studenţii
sunt invitaţi să-şi descopere personalitatea şi talentul participând la
o serie de workshop-uri gratuite: teatru, foto, pictură, folclor, jazz,
rock, dans modern, latino şi sportiv. "Aleea artistilor" va fi surpriza
zilei.
Miercuri, "Alternativ/ Show the star", organizatorii propun o
alternativă de implicare pentru dezvoltare personală şi profesională în
cadrul Târgului de ONG-uri studenţeşti. Seara se încheie cu concerte şi
trupe de dans. Participă Swinging Train, Salsa Caliente, Avenue,
X-Tazy, Jump-In, Madness UMF, Marţişorul şi Ordogtergye. Joi, la "Party
Parodie", "Cocalars" în Club Obsession, participanţii trebuie
să aibă un accesoriu de cocalar pentru a beneficia de intrare gratuită.
Invitat special este DJ Project.