"Primul-ministru ne-a informat că pachetul de legi prezentat de Ecaterina Andronescu este pachetul pe care îşi va asuma răspunderea", a spus Nica.
Vicepremierul a precizat că punctul de vedere al PSD a fost ca, înaintea asumării propriu-zise a răspunderii, să existe şi o dezbatere care să elimine "toate elementele susceptibile de interpretări".
"Vor mai urma în mod categoric dezbateri", a spus Nica, explicând faptul că se intenţionează, conform procedurii parlamentare, ca finalizarea procesului de asumare a răspunderii să se realizeze ţinând cont de necesitatea de a avea consultări.
Premierul Emil Boc a ţinut să clarifice, săptămâna trecută, procedura parlamentară privind asumarea răspunderii Guvernului pe un pachet legislativ, arătând că aceasta presupune depunerea proiectului, amendarea de către parlamentari, discutarea amendamentelor în Guvern şi apoi angajarea răspunderii pe forma finală.